Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şpagă de revoluţionar: 500.000 de euro

Publicat in Jurnalul, marți 28 februarie 2012 ·

Fostul „ştab” al Revoluţionarilor din Guvernul României, George Costin, împreună cu doi lideri ai Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou”, Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile de magistraţii Tribunalului Argeş.

Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti. Însă, potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preşedintele Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou”, George Costin, care ulterior a fost numit se­cretar de stat în Guvernul Boc, „este cercetat pentru infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată, spălare a banilor şi constituire a unui grup infracţional organizat”.

Astfel, George Costin, în calitate de preşedinte al asociaţiei, le-a impus membrilor să facă demersurile de preschimbare a certificatelor de revoluţionar numai prin asociaţie şi nu în nume personal, prin Secretaria­tul de Stat pentru Problemele Revolu­ţio­narilor din Decembrie 1989, avertizându-i că, în caz contrar, vor fi excluşi din asociaţie. „În acest fel, persoanele îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţii au fost determinate să încheie contracte de repre­zen­tare prin care erau obligate, după obţi­nerea drepturilor legale, să plă­tească asociaţiei anumite sume de bani şi anume: 12.000 lei şi 5% din suma totală încasată sau 15% din suma totală încasată cu titlu de in­dem­nizaţie reparatorie începând cu anul 2004. În baza contractelor de re­prezentare s-a constatat că a fost ob­ţinută suma totală de 9.453.390 lei, din care 2.470.000 lei au fost viraţi în conturile personale ale inculpatului Costin George”, se mai precizează în comunicatul DNA. Cum în de­cla­ra­ţia de avere a fostului secretar de stat nu apare contul în care a fost as­cunsă şpaga, poate că Agenţia Na­ţio­nală de Integritate se va autosesiza.

La înch

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum o ora
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 4 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 8 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°