Ceea ce ar trebui să fie prin definiţie un document integrator pleacă din start drept o formulă constituţională dictată de câţiva lideri USL.

”Fiecare generaţie are nevoie de o revoluţie. Acum avem de a face cu o revoluţie constituţională !" Vorbe mari, nu glumă. Ele îi aparţin lui Tudor Chiuariu care, dacă ne luăm după imaginile pe care le vedem la televizor şi după numeroasele păreri şi propuneri exprimate pe acest subiect, pare să fie un fel de mână dreaptă a lui Crin Antonescu, preşedintele Comisiei de revizuire a Constituţiei şi şeful său pe linie de partid. Aceste declaraţii bombastice sunt în deplin contrast cu ceea ce tot mai multă lume, experţi în drept, oameni din societatea civilă sau cetăţeni simpli care operează cu bunul simţ, consideră a fi proiect constituţional catastrofal. Ceea ce ne propune Comisia de revizuire a Constituţiei este în fond un document alcătuit în bună măsură după chipul şi asemănarea şefului comisiei, Crin Antonescu, dominat de inconsistenţă, incoerenţă, tributar unor interese şi calcule meschine.

În ultima perioadă au fost semnalate o mulţime de inepţii şi prevederi vădit tributare unor interese şi calcule politice meschine care nu ar trebui în nici un caz să se regăsească în textul unei Constituţii. Dar dincolo de astfel de amănunte, importante de altfel, există cel puţin trei elemente care delegitimează din start întregul demers reuşind să-l ducă în derizoriu, după un patent clasic autohton.

Primul element ţine de procesul în sine. Cine a avut ocazia să fie implicat în proiecte gestionate de diferite instituţii internaţionale ştie câtă greutate se acordă acestui aspect. La fel de important ca rezultatul final este parcursul. Trebuie să prevaleze sentimentul general că toţi cei interesaţi au putut să-şi exprime opiniile, au avut într-un fel sau altul cota lor de contribuţie. Or, am avut parte în ceea ce priveş