Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drogurile au scos băncile din criză

Publicat in Jurnalul, luni 14 decembrie 2009 ·

Miliardele de dolari provenite din traficul cu droguri au ţinut sistemul financiar pe linia de plutire chiar şi atunci când criza finanaciară mondială ajunsese la apogeu. Afirmaţia îi aparţine "ţarului" drogurilor şi crimei organizate din ONU, Antonio Maria Costa. Şeful Biroului de trafic de droguri şi crimă organizată din cadrul Naţiunilor Unite a mai declarat că în anchetele pe care le-a făcut a obţinut destule dovezi că reţelele de crimă organizată au fost "singurele surse de capital lichid investit" în mari bănci aflate în pragul falimentului anul trecut.

Costa, citat de The Observer, a precizat şi că cea mai mare parte din cele 352 de miliarde de dolari obţinute ca profit din traficul de narcotice a fost absorbită deja în sistemul economic. Oficialitatea de la ONU a mai dezvăluit că a obţinut primele informaţii despre faptul că băncile "spală" bani proveniţi din droguri le-a primit în urmă cu un an şi jumătate, de la unele servicii secrete şi organe de anchetă.

"Împrumuturile între bănci se bazau pe bani proveniţi din traficul cu droguri şi din alte activităţi ilegale. Erau semnale că unele bănci fuseseră salvate în acest fel", a declarat Costa, de la biroul său din Viena, fără a divulga însă numele vreuneia dintre băncile implicate. "Atunci (anul trecut, n.r.) a fost momentul când sistemul fusese, iniţial, paralizat, din cauza imposibilităţii băncilor de a se împrumuta reciproc.

Infuzia progresivă de lichidităţi în sistem a salvat situaţia, iar problema banilor ilegali a devenit automat mai puţin periculoasă decât ar fi fost iniţial", a mai explicat expertul.

Toate dezvăluirile lui Costa ridică însă serioase semne de întrebare despre influenţa crimei organizate asupra sistemului economic mondial în vreme de criză şi impune totodată ca, pe viitor, sectorul bancar să fie supus unui control strict, prin aplicar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 37 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 3 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 57 minute
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 3 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 50 minute
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 5 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum 2 ore
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 5 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

21°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°