La modul teoretic, s-a tot discutat de branding-ul de ţară şi cum anume am putea găsi specific românesc, în aşa fel încît să fie în favoarea noastră. S-a ajuns cu greutate la un răspuns ferm. În practică, toate acestea se pot verifica atunci cînd vine cineva din străinătate, stă puţin în România şi vrea să trăiască, pe cît se poate, senzaţiile neaoşe, de la culinare la intelectuale, precum şi să ia cadouri pentru acasă. Acelaşi lucru l-am simţit şi eu cînd am fost în Belgrad două zile: am văzut trei muzee, dintre care unul etnografic, altul istoric, altul de artă, o catedrală, o stradă, celebră, cu cafenele, am cumpărat puţină muzică tradiţională sîrbească şi am mîncat caimac şi pleskavica. Tot atunci am aflat că nici Bregovici, nici Kusturica nu sînt destul de reprezentativi pentru cei de acolo, şi nici destul de apreciaţi: cunoscătorii locali consideră că sînt alţii mai autentici decît Bregovici, şi că ultimul film al lui Kusturica a fost cel puţin mediocru. În privinţa istoriei contemporane, discuţiile nu au cum să nu se învîrtă în jurul lui Tito, Miloşevici şi al războaielor (clădirile bombardate stau mărturie). La fel a trebuit şi noi să sintetizăm specific România atunci cînd ne-a vizitat, după 20 de ani, cineva plecat de aici, în Australia, şi bine împămîntenit acolo (şi anume, acelaşi cumnat de care am mai vorbit). El voia să le ducă odraslelor sale, dintre care două mari, de cam 20 de ani, care ştiu puţine despre România şi nu vorbesc româna, ci doar o înţeleg, cîteva mostre uşor de înţeles de spiritualitate strămoşească. Fiind un om de afaceri, eficient, şi bărbat pe deasupra, nu avea răbdarea amănuntelor şi a cumpărăturilor minuţioase, în care stai şi potriveşti fiecare detaliu. Ca atare, te punea în postura de a alege, repede, specificul în imagini, mîncare, obiecte. Mai întîi, am pornit în căutarea mititeilor. Voiam unii "adevăraţi", termen destu