Foarte puţini ştiu că George Ţărnea a scris poezie, mai mult, că a publicat câteva volume de versuri şi după '89. Adevărul e că numai în ultimii trei ani, poetul a publicat în Rm. Vâlcea nu mai puţin de cinci volume de versuri: Cartea Claudiană (1999), Declanşatorul de plăceri (1999), Călimara goală şi gândacul de bucătărie... (2001), Cartea inimii albastre (2001), precum şi o antologie cu un titlu cam neinspirat: Cartea cu ele, cele din elegii...
Dintre toate acestea ne-am oprit asupra celei mai interesante, volumul care adună "101 poeme antologice", proiect şi selecţie care aparţin lui Eugen Negrici. Criticul semnează în deschiderea cărţii şi un argument asupra căruia merită să ne oprim.
G. Ţărnea se află - o ştie şi Eugen Negrici - într-o situaţie ingrată. Pe mulţi dintre cei care nu i-au uitat activitatea politică de dinainte de '89, numele lui G. Ţărnea "adunat pe-o carte"îi va opri azi să o mai deschidă şi să-i citească versurile. Având "mai mult talent decât tărie morală"şi cedând "cu voioşie tuturor tentaţiilor", e conştient E. Negrici că G. Ţărnea "ar putea rămâne în conştiinţa istoricilor literari drept autorul de pluguşoare de pe vremuri". (p. 7) Şi asta, în ciuda abilităţilor artistice reale ale poetului şi al unui farmec inerent al lirismului inspirat de sentimentul iubirii care, crede criticul, ar putea face din poezia lui G. Ţărnea o alternativă la "mizeralismul exasperant"al tinerilor poeţi de azi.
E. Negrici constată cu amărăciune - şi, din păcate, are dreptate - că "asaltul zonelor tabuizate în comunism"printr-un limbaj sexual adesea repugnant "pare să devină o simplă sclifoseală literară"şi riscă să se transforme repede tot într-un soi de "rătăcire".
Nu cred însă, alături de autorul Sistematicii poeziei, că, dincolo de realizările poeziei lui G. Ţărnea, acest tip de discurs poetic de dragoste poate avea vreun real