Cărţile pentru şcoală au preţuri începând de la 4,5 lei şi pot ajunge până la 44,99 lei, în funcţie de disciplină, editură sau limba de studiu
De vineri până duminică, toţi elevii braşoveni şi nu numai vor putea să îşi achiziţioneze manualele pentru noul an şcolar de la Târgul Manualelor Şcolare care va avea loc în foaierul Teatrului Dramatic. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Libris Cultural”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov şi a fost inclus în calendarul manifestărilor desfăşurate cu ocazia aniversării împlinirii a 775 ani de atestare documentară a oraşului Braşov. Târgul Manualelor Şcolare 2010 se adresează elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice din judeţul Braşov, oferindu-le, pe durata celor 3 zile de manifestare, o gamă variată de manuale şi caiete şcolare (pe edituri şi cicluri de învăţământ), culegeri, cărţi şcolare, rechizite şi papetărie. La acest târg vor putea fi găsite peste 730 de titluri de manuale şi 530 de titluri de cărţi şcolare. În cadrul standurilor manualelor şcolare, vor fi reprezentate peste 20 dintre cele mai importante edituri de profil care vor oferi un număr impresionant de titluri: 103 pentru preşcolari, 260 pentru ciclul primar, 136 pentru gimnaziu, 234 pentru ciclul liceal. Standul cărţilor şcolare va cuprinde peste 533 de titluri, reprezentând oferta a peste 16 edituri. Preţurile manualelor încep de la 4,5 lei până la 44,99 lei, în funcţie de disciplină, editură sau limba de studiu.
Campanie de donare de manuale:
„Cărţile nu se prăfuiesc, se dăruiesc”
În cadrul acestui Târg de manuale organizatorii lansează campania „Cărţile nu se prăfuiesc, se dăruiesc” care îşi propune să promoveze în rândul elevilor un model de bună practică în ceea ce priveşte reutilizarea cărţilor şcolare. Astfel, cei care vor dori să doneze manuale şi cărţ