Din ultimul volum de eseuri şi evocări al universitarului orădean Valentin Chifor (născut în 1939), intitulat Escale, ne oprim asupra unui comentariu de un acut interes, închinat "imaginarului erotic". Natural, autorul evocă la început factorul existenţial corespunzător, deopotrivă generator de frenezii, curiozităţi, beatitudini, anxietăţi, confuzii, transfigurări, anomalii: "Precum magnetul grupînd pilitura, erosul cu derivatul lui subliminal pornografia cristalizează toţi porii simţirii tineretului încă novice, dar şi ai adultului, în cazul din urmă ca-ntr-un exerciţiu de confruntare a experienţei sexuale proprii cu a altora...". Negreşit. Şi încă, într-o tonalitate simpatetică: "Oricum ar fi, biologicul, sexualitatea ocupă un loc central în literatură fiindcă aşa se întîmplă şi în viaţă, iar scriitorii doresc să simuleze realitatea. Ereditatea biologică ca şi cea spirituală este produsul unei aurorale, nu mai puţin tulburătoare complementarităţi între cele două sexe, ilustrînd admirabil teza coincidentia oppositorum. O poţi judeca doar coborînd la fondul acela obscur, atavic formînd o întreagă floră instinctuală care iese extatic la lumină ca un ciorchin de poezie, calinerii, inefabil care dau farmec vieţii-viaţă sau ca o epură, sublimată artistic în literatură". întrebarea pe care şi-o punea Baudelaire dacă actul sexual ar trebui repudiat "cu mîrşavă ipocrizie" nu mai constituie azi decît un simplu ornament al temei. Pudibonderia în jurul acesteia a încetat de mult să mai funcţioneze şi, în consecinţă, preocuparea noastră actuală este cît de departe am putea merge pe calea detabuizării sexului. Există limite pe acest teren lunecos sau...? Iar, dacă admitem ideea de limită, să vedem ce justificări ar putea avea. Un sondaj istoric e binevenit. Să recunoaştem că lista autorilor consideraţi de-a lungul vremii drept licenţioşi e impresionantă, de la Aristofan, Petroni