Fericirea tine doar de dictionare, cat mai amanuntite si mai explicative a oricaror limbi date ca examen de confirmare pe post, invatate si asumate pentru a ajunge mare sef si, deci de a putea decide la randu-i gradul de consistenta a nefericirii dirijate spre lume. Nefericirea e principalul motto-motor al zilelor noastre. Fericirea e doar o himera, un drog, un vis frumos intr-o lume urata, un ideal dupa care mai alearga poetii, nebunii lumii si nu un om serios care are de dus o paine acasa pe masa copilului. Bufonii doar mai au permisiunea de a rade de regele PROFIT avand mereu atarnata deasupra destinului amenintarea FALIMENTULUI, practic a disparitiei fizice din lumea concreta a zeului BAN.

Visele nu tin de foame iti va spune omul mare cu dintii stricati de atata ras incrancenat. Fericirea cu atat mai putin... Noi aici vindem nefericire! Asta cere piata, asta le dam pana nu mai pot si dupa ce nu mai pot o luam de la capat. Cultul nefericirii e patronat de imbecil. Imbecilul are pareri.

Fericirea nu poate face rating, nu aduce publicitate, deci nu e rentabila financiar. Imbecilul, un nefericit prin excelenta, se fericeste cu putinul adus de nefericirea pusa in pagina ca element de senzatie permanenta intr-o lume profund nefericita, dar aducatoare de profit. E o conventie pe deplin acceptata de toata lumea.

Imbecilul e sef prin definitie si excelenta, perfect adaptat la o lume a imbecililor unde fericirea nu are ce cauta.

Nefericirea, raul, barfa, muscatura, scandalul sunt trista realitate in care imbecilul se simte stapan si superior. Aici, el si numai el dicteaza cursul evenimentelor. Aici, imbecilul e imparat si prea putin sunt cei dispusi sa-i arate hidul adevar al goliciunii cu care se faleste tantos prin mijlocul turmei favorite de imbecili.

Imbecilul e vanitos.

E prea mare suferinta si nedreptatea din lume si parca to