Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul „Teatru, stradă şi copil” se mută în Parcul Herăstrău

Publicat in Ziua Veche, vineri 13 iulie 2012 ·

Din 14 iulie, cea de-a doua ediţie a Festivalului Teatrului de Animaţie Țăndărică, „Teatru, stradă şi copil” se va muta în Parcul Herăstrău, la intrarea din Şoseaua Nordului.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis de Agerpres, Festivalul „Teatru, stradă şi copil” reunşte atât teatre din ţară, din Bucureşti, Alba Iulia, Braşov, Bacău, Galaţi, Piteşti, Constanţa şi Ploieşti, cât şi trupe din străinătate, din Bulgaria, Cehia, Turcia. Festivalul realizat de Teatrul de Animaţie Țăndărică îşi desfăşoară cea de-a doua ediţie între 31 mai şi 16 septembrie sub motoul „Fă ceva diferit! Ia un copil şi du-l azi la teatru”.

Organizatorii festivalului „Teatru, stradă şi copil!” au anunţat că odată ajunşi la teatru, copiii vor intra în ţara personajelor, unde vor petrece momente deosebite în compania celor mai îndrăgiţi eroi ai poveştilor şi basmelor. Programul teatrului conţine, pentru perioada 14-29 iulie spectacolele Lampa lui Alladin (14 iulie, ora 11,00), Albă ca zăpada (15 iulie, ora 11,00 şi 24 iulie, ora 10,00), Scufiţa roşie (17 iulie, ora 10,00), Capra cu trei ieşi (18 iulie, ora 10,00), Punguţa cu doi bani (19 iulie, ora 10,00), Mica sirenă (20 iulie, ora 10,00), Păcală (21 iulie, ora 11,00), Gulliver în ţara piticilor (22 iulie, ora 11,00), Motanul încălţat (25 iulie, ora 10,00 şi 29 iulie, ora 11,00), Dănilă Prepeleac (26 iulie, ora 10,00), Frumoasa şi bestia (27 iulie, ora 10,00) şi Punguţa cu doi bani (28 iulie, ora 11,00).

Din 14 iulie, cea de-a doua ediţie a Festivalului Teatrului de Animaţie Țăndărică, „Teatru, stradă şi copil” se va muta în Parcul Herăstrău, la intrarea din Şoseaua Nordului.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, remis de Agerpres, Festivalul „Teatru, stradă şi copil” reunşte atât teatre din ţară, din Bucureşti, Alba Iulia, Braşov, Bacău, Galaţi, Piteşti, Constanţa şi Ploieşti, cât şi trupe din străinătate, din B

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 11 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 7 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 10 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 13 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 12 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 9 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 8 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°