În ultimii ani, am avut în câteva rânduri surpriza plăcută de a vedea pe rafturile librăriilor din România cărți de „non-ficțiune” „mari”, importante, stimulante pe care nu mă așteptam deloc să le văd traduse. Iată câteva exemple. Nu știu ce a determinat editura Logos din Cluj să publice traducerea în limba română, de către regretatul Petru Forna, a scrierilor lui Martin Luther, dar inițiativa este lăudabilă și merită continuată; ar fi păcat să nu apară toate cele cinci volume anunțate. Nu știu cine a selectat pentru traducere în limba română Orientalistul lui Tom Reiss sau Enigma lui Piero de Silvia Ronchey, dar gestul este remarcabil; în paranteză fie spus, găsesc regretabilă lipsa de reacție a presei culturale autohtone. Nu știu cine a avut ideea să traducă în română micul studiu Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă de William J. Connell și Giles Constable, dar Institutul European din Iași poate fi felicitat pentru acceptarea provocării, indiferent dacă și-a recuperat sau nu banii investiți. Enumerarea ar putea continua, dar nu e aici nici locul și nici momentul pentru o trecere în revistă mai amplă. Îmi propun, în schimb, să insist asupra unei apariții editoriale care m-a surprins la vremea ei, care continuă să mă surprindă și acum și care, de fapt, m-a făcut să trec rapid în revistă pentru medievalia.ro câteva dintre cărțile pe care nu mă așteptam să le citesc în românește. Mai precis, este vorba de cartea dedicată de Glenn Peers, profesor de istoria artei bizantine la Universitatea din Austin (Texas), modurilor în care sunt reprezentați îngerii în Bizanț*. De ce vă am ales cartea lui Peers și nu, să spunem, Memoria vegetală a lui Umberto Eco sau Binevoitoarele lui Jonathan Littell? În primul rând, pentru că avem de-a face cu o carte serioasă”, cu multe note, așa cum în general nu le prea place editorilor autohtoni. Or, deși conține un studiu sup