Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai devastatoare 5 incendii produse anul acesta în România. Cum să ne păzim de foc

Publicat in Romania Libera, vineri 28 octombrie 2011 ·

Anual, 41 de copii sub 6 ani, mor în incendii, ca urmare a neglijenţei părinţilor, fără a avea posibilitatea să se salveze. Iată care sunt cele mai tragice incendii produse în ţara noastră, în anul 2011:

1. Trei copii au murit la 20 ianuarie, în casa în care se aflau, la Călăraşi, într-un incendiu izbucnit din cauza jarului căzut din sobă. Părinţii celor trei nu erau acasă. Cei trei aveau vârste cuprinse între 2 şi 7 ani.

2. Alţi trei copii şi un adult şi-au pierdut viaţa, la 9 aprilie, într-o casă din cartierul bucureştean Ferentari. Micuţii aveau vârste cuprinse între 4 şi 10 ani. Încă două persoane, intoxicate cu fum, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

3. În noaptea de 25 august, alţi trei copii, cu vârste cuprinse între 2 şi 8 ani şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit într-o casă din Tecuci. În casă se aflau încă 17 copii şi 9 adulţi. Aceştia au fost însă salvaţi de pompieri. Se pare că focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă de unul dintre minori.

4. Unul dintre cele mai grave incendii, înregistrate anul acesta în România este cel produs, la 19 octombrie, în cartierul Ferentari din Bucureşti. O femeie şi cei doi copii ai ei au murit arşi de vii, după ce casa în care locuiau a luat foc. Tatăl a scăpat cu viaţă dar este în stare gravă la spital. Pompierii spun că focul ar fi pornit de la o sobă.

5. Doi copii au murit, arşi de vii, la 26 octombrie, într-un incendiu care a izbucnit în casa în care locuiau, în satul Şiviţa din judeţul Galaţi. Este vorba de două fetiţe cu vârste cuprinse între unul şi cinci ani. Mama lor plecase la Primărie să încaseze ajutorul social. Pe cea mai mică dintre fete, femeia o legase, pentru că aşa crezuse că nu ajunge la chibrituri. Focul ar fi fost produs de fratele în vârstă de 10 ani al victimelor.

Vedeţi şi: Sate sufocate de incendii

Cum putem avea o iarnă liniştită

Pompieri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 3 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°