Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SAP Romania si-a vazut afacerile crescand cu 40% anul trecut, la peste 23 milioane euro

Publicat in HotNews, marți 29 ianuarie 2013 ·

SAP Romania, subsidiara locala a furnizorului german de solutii software de business, a inregistrat in 2012 o cifra de afaceri de peste 23 milioane euro, in crestere cu peste 40%, comparativ cu nivelul anului precedent. Pe plan mondial, SAP a obtinut venituri de 16,3 miliarde dolari, crestere de 14% fata de 2011. Numarul de angajati a ajuns la 64.000, cu aproape zece mii mai multi fata de finalul lui 2011.

"Comparativ cu anii precedenti, ponderea solutiilor clasice, de tipul ERP, a scazut, iar companiile locale au inceput sa-si indrepte atentia catre solutiile tehnologice avansate. In momentul de fata, exista o cerere mai mare pentru solutiile de tipul Business Intelligence sau Enterprise Performance Management, necesare pentru cresterea profitabilitatii, pentru managementul costurilor sau pentru activitatile de bugetare si planificare din cadrul organizatiilor", spune intr-un comunicat de presa Valentin Tomsa, directorul general al SAP Romania.

Potrivit reprezentantului SAP, odata cu cresterea influentelor externe pe plan local, ce a determinat in primul rand accentuarea dinamicii mediului de afaceri autohton, companiile au devenit mai receptive la noile solutii tehnologice si la cresterea investitiilor in informatizare.

In 2012, la nivel global, SAP a inregistrat rezultate record, veniturile anuale totale ale companiei, exprimate non-IFRS, ridicandu-se la peste 16 miliarde de euro, in crestere cu 14% comparativ cu anul anterior.

Veniturile pe segmentul de solutii software si servicii conexe s-au ridicat la 13,2 miliarde euro, cu 17% mai mult, comparativ cu 2011, in timp ce subscrierile software si cloud au crescut anul trecut cu 21%, la 5 miliarde de euro.

Pentru intreg anul 2013, SAP estimeaza un profit operational cuprins intre 5,85 miliarde euro si 5,95 miliarde euro, calculat la curs valutar constant (201

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum o ora
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 35 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 37 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 25 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria

Adevarul acum 21 minute
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an, a declarat marţi ministrul Energiei, Victor Parlicov, transmite

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°