Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, la Biroul Electoral Judeţean Gorj, înaintea depunerii candidaturii pentru Colegiul 6, Târgu Jiu, la Camera Deputaţilor, că nu ştie cine mai candidează şi că nu are nicio problemă "de contracandidaţi", susţinând că are emoţii " mai ales pentru 2016".
Întrebat dacă are emoţii, Victor Ponta a răspuns: "Am emoţii şi pentru 2016, mai ales că acum.... or să mă voteze oamenii, dar în 2016 vreau să văd dacă va fi la fel", transmite corespondentul MEDIAFAX.
La întrebarea cum comentează posibila candidatură a liderului PP-DD, Dan Diaconescu, în judeţul Gorj, în acelaşi colegiu cu el, preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, a spus că nu ştie cine candidează şi că nu are nicio problemă în acest sens.
"Eu nu ştiu cine candidează şi repet nu am nicio problemă. Eu, unul, n-am nicio problemă de contracandidaţi, ci doar vreau să-i conving pe oamneni că echipa din 2004 merge mai departe", a declarat Ponta.
Victor Ponta a fost însoţit, la depunerea candidaturii la BEJ Gorj, de către reprezentanţi ai autorităţilor locale şi de senatorul Toni Greblă, care candidează pentru un nou mandat în judeţ.
La Biroul Electoral Judeţean Gorj au fost depuse listele complete de candidaturi din partea USL pentru Camera Deputaţilor şi Senat.
La ora transmiterii acestei ştiri, Victor Ponta se îndrepta spre sediul Prefecturii, unde se va întâlni cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.
Victor Ponta şi Martin Schulz au fost împreună, în cursul după-amiezii de marţi, pentru a inaugura o staţie de epurare a apei, realizată la Bumbeşti Jiu cu fonduri europene nerambursabile, după care s-au deplasat la Târgu Jiu, unde au avut programe diferite pentru o scurtă perioadă de timp.
Astfel, în timp ce Victor Ponta şi-a depus candidatura la BEJ, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a v