Într-o perioadă în care balamalele economiei s-au înţepenit, când mii de locuri de muncă dispar, în timp ce mamuţi industriali îşi pun lanţurile la porţi, frustrările populaţiei pot să creeze avalanşe.
Zilele acestea gurile capetelor partidelor politice răguşesc în şedinţe de salon, împărţind în primul rând pâinea şi cuţitul, iar nopţile, aceleaşi căpetenii stau ca huhurezii, învârtiţi pe cracă, să le vină ideile geniale care să-i scape în prim-miniştri şi miniştri.
Printre dezinformările şi capcanele pe care şi le întind unii la alţii, proaspeţii validaţi de popor n-au timp să vadă şi posibilele efecte ale ingenioaselor matematici superioare inventate politic şi care îi fac pe cercetătorii
Institutului de profil al Academiei să pară doar nişte jucători de table. Aburii victoriei i-au ameţit şi pe PD-L-işti, şi PSD-işti, şi pe PNL-işti, că da, doar fiecare a început contorizarea unui alt ciclu de patru ani.
Dar, având în vedere contextul internaţional şi pârjolul ce se anunţă pentru plebe, momentul e prielnic pentru câte unul cu nervii slăbiţi să iasă cu ghioaga la drumul mare, ca să se răfuiască politic, aşa cum ştie.
Parcă e de preferat păruiala în Parlament, inclusiv lupta cu şoşoni, conform modelului unor ţări asiatice, decât o ţară paralizată de greve, anarhie, demonstraţii de nemulţumire faţă de guvernare, indiferent care ar fi ea, şi faţă de întreaga clasă politică, în general.
În anii ’90, pe fondul masivelor mişcări de stradă şi al fricii unei erupţii sociale chiar de extremă dreaptă, gen “Garda de fier”, a apărut Partidul România Mare. Partidul respectiv a primit la sânul său, fie că place, fie că nu, cel puţin o zecime de populaţie, într-o simbioză ciudată, naţionalişti, radicali şi, pe alocuri, nostalgici comunişti. Dorinţele acestui segment important din populaţie au fost canalizate în Parlament, iar frustră