Bugetul public trebuie judecat prin prisma structurii sale (resurse si utilizari) si in contextul politicii economice de ansamblu. Aceasta impune bugetului doua constrangeri majore. Prima: nevoia de a asigura echilibrul economiei, pe fondul cresterii ei ca tendinta de durata. Astfel, avand in vedere deficitele externe in 2005 (cu deficitul de cont curent estimat la cca. 9% din PIB, cauzat in proportie de 90% de sectorul neguvernamental) ca si tinta de inflatie (5%) in 2006, este prudent a se stabili o tinta de deficit bugetar in acel an nu mai mare decat cea din acest an. Daca BNR reuseste in domolirea creditului in valuta se creeaza spatiu de manevra bugetului. Dar si asa, trebuie considerat socul bugetar al aderarii, care cere si el prudenta. A doua constrangere rezulta din exigentele aderarii si priveste mai ales latura de cheltuieli a bugetului.

Din punct de vedere macroeconomic, o tinta de -0,5% deficit bugetar in 2006 ar raspunde setului de constrangeri mentionat. Cifra nu inseamna, automat, o executie bugetara mai stransa decat in 2005, admitand ca in acest an deficitul va fi intre -0,7 si -1% din PIB (sunt cheltuieli ce se fac in ultima parte a anului). Ameliorarea colectarii si extinderea bazei de impozitare este posibil sa mareasca veniturile bugetului cu 0,3-0,4% din PIB in 2006.

Referitor la politica fiscala, precizandu-se ca se doreste stabilitate dupa "turbulenta" indusa de cota unica, trebuie mare atentie cand se recurge la noi taxe si impozite. Dorinta de a scoate la lumina profitul escamotat prin diverse mijloace ale temei. Dar nu este clar ca solutia mai buna este impozitarea pe imobilizari corporale. A incerca o aplicare partiala a acestui impozit (pentru firmele considerate in culpa) este greu de realizat si poate introduce arbitrariul. Ce am face, de pilda, cu utilitati publice care nu incaseaza in mod sistematic? Tr