Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA extinde ancheta în cazul lui Nelu Iordache pentru o înşelăciune de 15 milioane de euro

Publicat in Gandul, joi 14 martie 2013 ·

Procurorii DNA au extins ancheta în cazul lui Nelu Iordache, în urma unei plângeri făcute de Banca Comercială Română privind o înşelăciune de aproximativ 15 milioane de euro în legătură cu lucrările la tronsonul de autostradă Nădlac - Arad, au declarat joi, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Nelu Iordache a fost dus miercuri la DNA pentru a-i fi adusă la cunoştinţă noua învinuire, de înşelăciune asimilată faptelor de corupţie, şi pentru a da o declaraţie în acest sens.

Sursele citate au precizat că Banca Comercială Română a depus o plângere în care a sesizat o faptă de înşelăciune care ar fi fost comisă de Nelu Iordache în legătură cu lucrările la tronsonul de autostradă Nădlac - Arad.

Avocatul lui Nelu Iordache, Cătălin Dancu, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că există o plângere a BCR depusă la DNA, dar, în opinia sa, este prematură, pentru că în acest caz nu se poate pune problema unei înşelăciuni.

Dancu a arătat că BCR îl acuză pe Nelu Iordache că nu a acoperit linia de credit deschisă de Romstrade pentru lucrările la autostrada Nădlac - Arad. Potrivit avocatului, CNADNR trebuia să plătească firmei Romstrade facturile pentru lucrările la tronsonul de autostradă, lucru care nu s-a mai întâmplat din noiembrie 2012, după ce instituţia a reziliat contractul.

Avocatul a precizat că banii plătiţi de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale firmei Romstrade erau daţi ulterior BCR în cadrul liniei de creditare a lucrărilor, însă în condiţiile în care societatea nu a mai primit bani de la CNADNR, nu a mai putut plătit în continuare.

În aceste condiţii, plângerea este prematură şi nu conturează elementele unei înşelăciuni, a mai spus Dancu.

Nelu Iordache, proprietarul Romstrade, este în arest preventiv din 2 decembrie 2012, fiind cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din bani

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 4 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

20°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°