Plenul Consiliului Judeţean a aprobat în ultima şedinţă din acest an cuantumurile taxelor pentru certificate, avize şi autorizaţii pentru anul 2010. Acestea au fost majorate cu 20% faţă de acest an, aplicându-se prevederile din Codul Fiscal.
Taxa pentru certificatul de urbanism va fi cuprinsă între 6 şi 14 lei, în funcţie de suprafaţă. Pentru terenurile care depăşesc 1.000 de metri pătraţi, taxa va fi de 14 lei plus 0,01 lei pentru fiecare metru pătrat care depăşeşte 1.000 mp. Aceste tarife sunt aplicabile pentru terenurile din mediul urban. Pentru cele din mediul rural taxele sunt la jumătate.
Pentru eliberarea autorizaţiei de construire tariful este de 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie. Tariful pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete sau cabine este de 8 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă ocupată. Taxa de avizare a certificatului de urbanism de către Comisia de Urbanism este de 15 lei pentru fiecare aviz.
Pentru eliberarea autorizaţiei necesare pentru lucrările de organizare de şantier pentru realizarea unei construcţii se va plăti o taxă de 3% din valoarea autorizată a lucrărilor de organizare de şantier, iar pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere, corturi ori campinguri taxa este de 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie.
La capitolul taxe pe clădiri, pentru imobil realizat din beton şi cărămidă taxa va fi de 806 lei, iar pentru imobilele cu pereţi exteriori din lemn se va plăti o taxă de 219 lei.
În cazul taxei speciale Salvamont, hotelurile, vilele şi pensiunile vor plăti 1,2 lei pe zi pentru fiecare turist, iar cabanele, satele de vacanţă, campingurile şi fermele agroturistice vor plăti 0,6 lei pe zi pentru fiecare turist care se cazează. Iar pentru turiştii transportaţi cu instalaţia de cablu se va plăti către Salvamont 0,5% din încasăr