"Aurora" şi "Marţi, după Crăciun", peliculele realizate de Cristi Puiu, respectiv Radu Muntean, prezentate în secţiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes, sunt "două scufundări reci în realismul negru al cinematografiei româneşti", scrie Le Monde, citat de NewsIn.
Cele două pelicule, numite de jurnaliştii francezi "revelaţia festivalului", au atras atenţia publicului prin spiritul lor, care ştie să seducă oamenii prin realism, critica nemilioasă asupra societăţii, gustul pentru dezastrul macabru şi simţul absurdului.
Cu noile pelicule aceşti "diavoli" români, cum sunt numiţi de Le Monde regizorii Cristi Puiu şi Radu Muntean, nu au renunţat la realismul negru, în schimb au dezactivat umorul suprarealist care le permite să-şi atenueze amărăciunea.
Radu Muntean, care a prezentat la Cannes pelicula "Boogie" în 2008, revine de această dată cu o peliculă care spune povestea unui cuplu, la fel de tranşantă ca un bisturiu. "Marţi, după Crăciun" este povestea seacă a timpului necesar lui Paul pentru a-şi anunţa soţia, Adriana, şi fiica de opt ani, că le va părăsi pentru o altă femeie. O poveste spusă de mii de ori şi totuşi prezentată de Muntean într-o manieră nouă, având în prim plan vina concentrată într-o decizie.
Jurnaliştii de la Le Monde dedică un articol special regizorului român Cristi Puiu şi pleliculei sale "Aurora", în care joacă şi rolul principal, vorbind despre "frumoasa nebunie" a pictorului din Bucureşti devenit cineast "înrăit".
"Cristi Puiu, în vârstă de 43 de ani, născut în Capitală, cu vocaţie de pictor, cineast de profesie" - astfel este prezentat regizorul român de jurnaliştii cotidianului francez, care amintesc că în 2005 cel de-al doilea lungmetraj al său, "Moartea domnului Lăzărescu", a făcut senzaţie la Cannes.
Filmul acestuia, "Aurora", este primul "primul OZN veritabil din cadrul festivalului",