Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezvoltă piaţa muncii prin parteneriate!

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 ·

Uniunea Europeană finanţează iniţiativele transnaţionale ce vizează progresul resurselor umane.Universităţile, asociaţiile şi organizaţiile pot primi sprijin pentru dezvoltarea de parteneriate la nivel european în vederea schimbului de experienţă. Mai citeşte şi:

Învaţă o meserie cu bani de la Uniunea Europeană!Bani de la UE pentru instruirea angajaţilorUE sprijină creşterea ocupării în mediul ruralParteneriate sociale susţinute de UECalificare europeană în resurse umanePromovează idei de afaceri cu bani de la UEIMM-urile nu vor fonduri europene Activităţile realizate prin parteneriate transnaţionale în vederea dezvoltării pieţei muncii pot fi finanţate prin sprijin nerambursabil în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Axa 6, Domeniul major de intervenţie 6.4 – „Iniţiative transnaţionale pentru o piaţă inclusivă a muncii“.

Beneficiari eligibili

Pentru proiectele ce vizează astfel de investiţii s-a stabilit o alocare financiară de 20 de milioane de euro (83,76 milioane de lei). În cazul în care valoarea cererilor de finanţare primite şi selectate depăşeşte alocarea financiară, Autoritatea de Management poate utiliza fonduri suplimentare.

Fondurile europene pot fi solicitate de asociaţii, fundaţii, organizaţii patronale şi sindicale, universităţi, institute de cercetare în domeniul pieţei muncii şi furnizori de servicii specializate pentru stimularea forţei de muncă sau de formare profesională continuă.

De asemenea, solicitanţi eligibili sunt şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Consiliul Naţional pentru Formarea Profesională a Adulţilor şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Solicitantul, organizaţie legal constituită în România, este direct responsabil pentru pregătirea şi managementul proiectului.

Sunt finanţate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 18 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 4 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 3 ore
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 3 ore
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°