Forţe de poliţie au fost trimise sâmbătă către principalul centru pentru detenţia imigranţilor clandestini în Grecia, situat în apropiere de Atena, unde era în curs o revoltă, au anunţat autorităţile. În cadrul revoltei au fost răniţi zece poliţişti, iar mai mulţi imigranţi au evadat, fiind căutaţi de forţele de ordine.
Centrul Amygdaleza era devastat de incendii. Aici sunt deţinuţi sute de imigranţi, majoritatea originari din Asia, aflaţi sub supravegherea poliţiei, potrivit unor imagini de televiziune.
Tabăra Amygdaleza este unul dintre centrele de retenţie pentru imigranţi fără documente, creat în 2012 cu scopul de a uşura repartierea imigranţilor clandestini.
Organizaţii pentru apărarea drepturilor omului acuză poliţia de comiterea unor abuzuri asupra imigranţilor plasaţi în tabere şi afirmă că aceştia sunt privaţi de îngrijiri medicale.
O organizaţie de stânga pentru apărarea drepturilor omului, KEERFA, a afirmat săptămâna trecută că deţinuţi musulmani au fost bătuţi de gardieni în timpul rugăciunilor.
KEERFA a anunţat în iulie moartea unui afgan care suferea de o infecţie pulmonară, ignorată luni de zile de către gardieni.
Grecia, o ţară situată în sud-estul Europei, cu frontiere maritime extinse, este una dintre principalele căi de intrare în Uniunea Europeană (UE) pentru imigranţi provenind din ţări sărace sau devastate de conflicte armate în Africa, Orientul Mijlociu sau Asia.
Poliţia din Grecia caută imigranţi evadaţi din centrul de retenţie, aflat în cursul unei revolte
Poliţia statului elen caută, la Atena, imigranţi care au evadat în cursul unei revolte, sâmbătă, într-un centru de retenţie, în care au fost răniţi zece poliţişti, au anunţat duminică autorităţile.
"Persoane au evadat, iar noi încercăm să le localizăm", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Revolta a izbucnit sâmbătă s