De vreun an incoace, tot mai tare, am intinerit din nou. Iar e ca pe vremea studentiei, cand practicam o economie individuala paradoxala. Sa ma explic. Daca, de pilda, era un film grozav in oras si nu aveam cei 3 lei disponibili – in anii ‘80 nu era mare filosofie sa fii student fara macar 3 lei prin buzunare –, atunci ramaneam sa citesc sau incercam o plimbare lunga cu un amic pus pe vorba, iar seara sau la intoarcere retineam ca, pe langa beneficiile cititului ori ale peregrinarii, castigasem (economisindu-i) 3 lei. Sigur, suma poate parea irelevanta, dar in serile de sambata, cand colegii mai inlesniti ieseau la restaurant si trageau un chef zdravan, nefacand la fel si aplicand morala mea pragmatic-stoica, obtineam castiguri mult mai insemnate, de cel putin 100-200 lei. Ei bine, economia mea intemeiata pe valoarea castigului adus de minus-consum, pusa sub semnul minus-profitului (dar, sa fiu bine inteles, nu si a profitului minus!), dezastruoasa la scara nationala, prin consecintele ei generalizabile, pentru productie si desfacere, aducatoare de ruina si falimente, semn evident al crizei, ramane, in plan personal, o solutie viabila, aducatoare de foloase consistente in materie de sanatate (dieta atenta, mai degraba ecologica) si morala (cumpatare, abandonare a consumismului hedonic si redescoperire a stoicismului). Ea te face sa cheltuiesti doar cat ai si sa eviti sa arunci in vant ce nu ai (imprumutandu-te), dovada de realism in chiverniseala propriilor standarde economice; dar iti aduce, in plus, si satisfactia bravurii, in loc sa te lase etern posac si baltind in depresie.

Adevarul este ca acest mod oarecum intelept de a fi nu e totusi chiar pe placul meu. Cum spuneam, prea imi aminteste de tineretea marcata de destule nevoi, pe care, oricum, nu o pot uita din cauza lumbago-ului. Pe de alta parte insa, ma intreb de ce Guvernul Romaniei, care oricum