Este oficial! În urma problemelor financiare pe care le are Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României la handbal feminin a pierdut deja prima jucătoare după ce clubul vâlcean a fost eliminat din Liga Campionilor. Este vorba de centrul francez Allison Pineau (24 de ani), care a preferat să se întoarcă mai devreme în Franţa.
În urma unor discuţii purtate azi de conducerea clubului şi cea mai bună jucătoare a lumii din 2009, Pineau şi-a reziliat pe cale amiabilă contractul cu Oltchim, devenind jucătoare liberă de contract. Ea se va întoarce în Franţa, acolo unde va începe un proces de recuperare, după ce s-a resimţit la ligamentele genunchiului stâng în urma turneului amical disputat de naţionala din Hexagon la sfârşitul lunii martie.
Iniţial, Pineau semnase un contract pe doi ani cu Oltchim, care s-ar fi sfârşit în vara lui 2014, însă în martie, franţuzoaica a semnat o hârtie prin care convenea reducerea contractului cu un an, în schimbul renunţării la memoriul depus la FRH pentru neplata salariului. Deşi drepturile salariale i-a fost achitate, franţuzoaica a dorit să plece de la Oltchim, după ce declarase vineri, la revenirea în România de la Gyor, că „Vâlcea este un oraş plictisitor“ şi că „nu pleacă din cauza banilor, ci pentru un progres”.
12 goluri a marcat Pineau în 14 meciuri pentru Oltchim
40 de reuşite are centrul francez în Liga Naţională de handbal feminin
Este oficial! În urma problemelor financiare pe care le are Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana României la handbal feminin a pierdut deja prima jucătoare după ce clubul vâlcean a fost eliminat din Liga Campionilor. Este vorba de centrul francez Allison Pineau (24 de ani), care a preferat să se întoarcă mai devreme în Franţa.
În urma unor discuţii purtate azi de conducerea clubului şi cea mai bună jucătoare a lumii din 2009, Pineau şi-a reziliat