Premierul Emil Boc a mai taiat o panglica. Iar doamna Elena Udrea a stat si ea lipita. Panglica de la Cluj Arena. O ctitorie trecuta in contabilitatea regimului Basescu. Sa facem o radiografie a acestui eveniment, pentru a deprinde ultimele virtuti ale demagogiei.
Ideea acestui important obiectiv sportiv a fost lansata in 26 aprilie 2005. Nu de catre Presedintele Traian Basescu, nu de catre actualul premier Emil Boc si nici de catre actuala Elena Udrea. Ci de catre un domn Marius Nicoara, de la PNL, pe atunci presedinte al Consiliului Judetean. In viziunea acestuia, noul stadion european urma sa fie construit in doi ani iar costul estimat era, atentie, de doar 13 milioane euro. Capacitatea, 34.000 de locuri. Ce avem astazi? Sa vedem, in cele ce urmeaza.
Dupa nu doi ani, ci mai bine de sase ani, avem un stadion cu o capacitate de 30.000 de locuri si care a costat circa 42 milioane euro. Sunt cateva mici diferente, nu?
Ei bine, fiecare deosebire ne demonstreaza ca trecem prin momente tulburi. Daca un simplu stadion sportiv, fie el si de talie internationala, consuma, de la lansarea ideii, pana la finalizare, mai bine de sase ani, inseamna ca ne miscam, ca stat, in pas de melc. Nu as vrea sa ne comparam cu China. Dar, daca ne uitam in jur, in fostele state socialiste, vom descoperi ca acolo doi ani inseamna doi ani. Nu sase. In al doilea rand. Cum este posibil ca valoarea unei investitii sa creasca de cateva ori, fara ca rezultatul in sine sa creasca si el de cateva ori? Cum de proiectam un stadion pentru 34.000 de locuri la un pret iar la capatul traseului ne trezim cu un stadion cu o capacitate mai mica si la un pret de cateva ori mai mare? Daca la prima intrebare raspunsul consta in vesnica ciondaneala a politicienilor romani, fie ei si de rang local, in lupta acestora pentru a-si impune autoritatea unul impotriva celui
