Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Organe ale fostului campion de atletism mort vineri, prelevate de medici din Iaşi şi Bucureşti

Publicat in Gandul, sâmbătă 5 octombrie 2013 · ·

Cei doi rinichi şi corneele fostului campion de atletism Ştefan Pavel, decedat vineri seară la Iaşi, au fost prelevate de către medici din Iaşi şi Bucureşti, unul dintre rinichi fiind dus la un spital din Capitală, iar celelalte trei organe ajungând la pacienţi din Iaşi şi Vaslui.

Medicul Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, a declarat, sâmbătă, presei că părinţii atletului au fost de acord cu prelevarea organelor tânărului care intrase în moarte cerebrală, astfel că pacientul a fost transferat la Centrul Regional de Transplant în cursul serii de vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Transplantul a fost făcut de către o echipă de medici de la Iaşi, dar şi de la Spitalul Fundeni din Capitală.

Directorul Centrului Regional de Transplant din Iaşi, medicul Raluca Neagu Movilă, a declarat pentru MEDIAFAX că au fost recoltaţi rinichii, dar şi cele două cornee, piele, oase şi tendoane, acestea din urmă fiind trimise la banca de ţesuturi din Bucureşti.

"S-au recoltat doar rinichii, cele două cornee, precum şi ţesuturi. Cordul sau ficatul sunt organele sensibile, cedează primele, nu corespundeau din punct de vedere calitativ. Intervenţia medicilor a decurs fără probleme", a afirmat medicul Raluca Neagu Movilă.

Unul dintre rinichi a ajuns la un pacient cu insuficienţă renală, aflat pe lista de aşteptare de la Spitalul "C.I. Parhon" din Iaşi, iar celălalt la un bolnav din Bucureşti.

Cele două cornee prelevate au ajuns la un tânăr de 23 de ani din Iaşi, respectiv la un bărbat de 41 de an, originar din judeţul Vaslui.

"Gestul familiei tânărului care şi-a dat acordul pentru prelevare este impresionant. Viaţa acestui tânăr va continua prin alţi oameni", a afirmat medicul oftalmolog Camelia Bogdănici, din cadrul spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi, membru în echipa de prelevare.

F

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver/ Ce au discutat despre candidatura pentru secretar general al NATO

News.ro acum 27 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 51 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°