Libia fără Gaddafi este o ţară cu potenţial imens, iar România încearcă să profite de pe urma decolării economiei acestei ţări nord-africane, cu bogăţii imense.

Avionul coboară încet deasupra Mediteranei lucind sub generosul soare nord-african, când tocmai apare prima imagine a Libiei postrevoluţionare: o bază a marinei militare, distrusă de bombardamente şi o navă de patrulare răsturnată. Urmează aterizarea pe aeroportul militar, acolo unde era primită, acum cinci ani, precedenta delegaţie la vârf a României, condusă de însuşi preşedintele Băsescu. Era în plină eră Gaddafi, iar „marele lider" devenise frecventabil, după ce o rupsese cu terorismul şi anunţase oprirea programului nuclear. Rezultatele întâlnirii din noiembrie 2006 nu au fost, totuşi, cine ştie ce. Plănuita revenire în forţă a României în economia libiană nu s-a produs.

Acum, ministrul de Externe Teodor Baconschi vine să cunoască noile autorităţi de la Tripoli. El speră să aibă mai mult noroc cu dosarul său voluminos, pe care tocmai l-a revăzut în timpul zborului. Între coperţile roz se află prezentările a 30 de companii româneşti care ar vrea să intre sau să reintre pe piaţa libiană.

Apă cu gust de libertate

Acum o lună, NATO a anunţat oficial sfârşitul operaţiunilor militare în Libia. De patru zile, Consiliul Naţional de Tranziţie, organizaţia rebelilor anti-Gaddafi, a instalat un guvern provizoriu şi doar ministrul de Externe al Maltei a fost mai grăbit decât omologul român să-i întâlnească pe noii şefi de la Tripoli.

Libienii s-au mişcat bine cu PR-ul şi şi-au vopsit deja avioanele în culorile noului drapel (de fapt, cel de dinaintea erei Gaddafi ), roşu-negru-verde. În micul salon de protocol din aeroport, culorile Libiei libere se găsesc şi pe sticlele de apă. „Apă plată cu gust de libertate", scrie pe etichete, în limba arabă. Se vede că tablouri