Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbare RADICALĂ la deszăpezirea drumurilor. Cât de pregătiți suntem pentru iarnă

Publicat in Capital, duminică 6 octombrie 2013 ·

Sezonul rece i-a luat prin surprindere pe drumari, primele ninsori din luna octombrie îngreunând traficul rutier în județele unde stratul de zăpadă a depășit 15 cm. CNADNR a intervenit cu utilaje pentru curățirea carosabilului însă traficul a fost complet dat peste cap.

Vestea proastă este că CNADNR nu este încă pregătită pentru sezonul rece, cel puțin asta susține directorul general al Salrom, Aurel Bucur. El ne-a declarat că există întârzieri în semnarea contractului cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), iar lucrurile trebuie urgentate, pentru că deja iarna a început.

'Din păcate, suntem în întârziere de a semna contractul cu CNADNR-ul. Spre surprinderea mea şi, din nefericire, autorităţile române au avut ceva schimbări în cadrul conducerii CNADNR şi, deşi m-am întâlnit de câteva ori în luna august şi în luna septembrie, suntem deja în luna octombrie şi nu avem un contract încheiat. Va avea loc negocierea la bursă pe 7 octombrie, sperăm să încheiem contractul şi să recuperăm timpul pierdut. Deja iarna a început să vină peste noi', a afirmat Aurel Bucur, în cadrul unei întâlniri cu presa pe care a avut-o la sediul Salinei Praid.

Directorul SALROM şi-a exprimat speranţa că va exista o colaborare bună cu CNADNR, în condiţiile în care a crescut cantitatea de sare solicitată, de la 250 de mii la 400 de mii de tone.

CNADNR vrea să foloseasacă doar sare

'Avem nişte capacităţi de derulare şi nişte cantităţi pe care nu putem să le depăşim, cu toate eforturile supraomeneşti pe care am vrea să le facem. Totodată, a crescut cererea cantităţii de sare de către CNADNR de la 250 mii de tone la 400 de mii de tone pentru acest sezon, probabil impulsionaţi şi de anunţul meteorologilor că va fi o iarnă foarte grea. Sper să facem faţă. Noi avem peste o sută de mii tone depozitate d

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°