Cei 50 de ani scurşi de la asasinarea lui John F. Kennedy oferă un bun prilej pentru analizarea punctelor critice în evoluţia conştiinţei americanilor. Mai cu seamă că, deşi Kennedy a intrat în istoria americanilor ca erou, femeile şi-au pierdut admiraţia faţă de el. De ce?

Din anumite puncte de vedere, moştenirea lui Kennedy pentru femei a fost la fel de progresistă precum ideile sale despre discriminarea rasială şi sărăcie. O mişcare cu adevărat vizionară a fost numirea lui Eleanor Roosevelt, feministă recunoscută, la cârma primei Comisii prezidenţiale privind statutul femeilor (PCSW). Comisia, alcătuită, în egală măsură, din politicieni femei şi bărbaţi, s-a implicat în mod real în evaluarea obstacolelor cu care femeile s-au confruntat pe piaţa muncii - ce protecţie legală ar fi trebuit să primească şi ce s-ar putea face pentru a pune capăt discriminării de gen – un concept care, la vremea respectivă, nici nu intrase în vocabularul oamenilor.

Când Kennedy a creat comisia, femeile din America puteau fi excluse din jurii, nu aveau acces la contraceptive şi avort şi nici măcar nu puteau contracta un împrumut în numele lor. În acelaşi an în care Kennedy a fost asasinat, Betty Friedan publica “The Feminine Mystique”, iscând o întreagă dezbatere a “problemei fără nume” – nemulţumirea femeilor faţă de rolurile lor limitate. Raportul comisiei, lansat cu o lună înainte de asasinarea lui Kennedy, ar fi putut schimba lucrurile, dacă ar fi fost păstrat.

În ciuda ideilor progresiste, reevaluarea anilor ’60 nu i-a lăsat lui Kennedy reputaţia neafectată. Reputaţia lui Kennedy de erou şarmant şi simbol al luptei împotriva nedreptăţilor a fost grav afectată de poveşti şi mărturii ale femeilor care au trecut prin dormitorul de la Casa Albă (sau prin camerele de hotel unde se caza preşedintele când călătorea).

Poveştile câtorva femei – inclusiv cea a lui Mim