Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Softuri piratate, în patru din zece companii spaniole” – Revista presei spaniole

Publicat in Adevarul, joi 2 aprilie 2009 ·

Subiectele prezentate pe larg de presa spaniolă sunt arestarea poliţiştilor care cereau bani pentru a elibera acte mai rapid, datoriile de miliarde de euro ale primăriilor din Comunitatea Valenciană, greva medicilor din Baleare sau folosirea softurilor piratate de către jumătate din companiile spaniole. „Trei poliţişti care cereau bani pentru a impulsiona demersurile de obţinere a actelor imigranţilor au fost reţinuţi” anunţă „El Pais”.

Zece persoane, dintre care trei poliţişti, au fost reţinute pentru că cereau bani imigranţilor din Almeria în schimbul reducerii termenului de obţinere a permiselor de rezidenţă şi muncă. Grupul suspectat de abuz în serviciu a profitat de lista de aşteptare de până la două luni şi, în schimbul unei sume de bani, reducea timpul în care se obţineau actele până la patru zile. Cele zece persoane reţinute marţi au fost puse la dispoziţia Tribunalului de instrucţie numărul 6.

„Primăria din Valencia are datorii de 801 milioane de euro” informează „El Pais”.

Primăriile din Comunitatea Valenciană au încheiat anul 2008 cu datorii de 2,5 miliarde de euro, conform datelor publicate de Ministerul Economiei şi Finanţelor. Provincia Valencia are datorii de 1,4 miliarde euro, ceea ce reprezintă 58% din datoria Comunităţii Valenciane, iar Alicante şi Castellon au încheiat anul cu datorii de 824, respectiv 241 de milioane de euro. Pe oraşe, cea mai îndatorată este primăria din Valencia, cu 801 milioane euro.

„În ultima lună, vânzarea de autovehicule a scăzut în Alicante cu 67%” informează „diarioinformacion.com”.

În provincia Alicante, luna martie nu a fost fructuoasă pentru industria de autovehicule, înregistrându-se o scădere de 67% a volumului de vânzări. Conform datelor Asociaţiei Naţionale a Vânzătorilor de Vehicule cu Motor, au fost cumpărate doar 3.781 de autovehicule. Cel mai bine vândute au fost m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°