Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rata sinuciderilor a crescut în Europa de la începutul crizei financiare

Publicat in Romania Libera, vineri 6 aprilie 2012 ·

Rata sinuciderilor a crescut în Europa de la instalarea crizei financiare, fiind în strânsă legătură cu aceasta, în timp ce autorităţile au ignorat oamenii obişnuiţi în eforturile lor de a readuce economiile la nivelul anterior, comentează The Independent, potrivit Mediafax.

Sinuciderea pensionarului grec Dmitiris Christoulas, miercuri, în centrul Atenei, a atras atenţia asupra acestui fenomen pe care autorităţile europene l-au ignorat multă vreme, în timp ce se luptau să readucă economiile la nivelul de dinaintea crizei. Astfel, aşa cum a arătat cercetătorul britanic David Stuckler într-o serie de articole şocante publicate în The Lancet, rata sinuciderilor a crescut în Europa de la instalarea crizei financiare în 2008, existând o corelaţie strictă între aceasta şi intensitatea crizei.

În 2006 el estima că din cauza noilor crize economice "va creşte rata sinuciderilor în rândul persoanelor mai tinere de 66 de ani". După doi ani, predicţia lui s-a adeverit: pe măsură ce tot mai multe persoane au rămas şomere, tendinţa s-a concretizat într-o creştere a numărului de sinucideri. "În 2008, creşterea a fost mai mică de 1 la sută în noile state membre (UE), dar în cele mai vechi a fost de aproximativ 7 la sută. În toate ţările rata sinuciderilor a crescut în 2009", a afirmat el.

Exemplul din Grecia este dublat de alte cazuri din Uniunea Europeană, în special Italia, unde rata sinuciderilor din cauza problemelor economice a crescut cu 24,6 la sută între 2008 şi 2010, în timp ce tentativele de sinucidere au crescut cu 20 la sută în aceeaşi perioadă.

Ritmul lent cu care presa internaţională semnalează şi atrage atenţia asupra "epidemiei de sinucideri" reflectă puterea statului de a prezenta criza şi soluţiile la aceasta în modul său. Stuckler consideră că sinuciderile şi tentativele de suicid au crescut în strânsă legătură cu dificultăţile economice,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 14 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 5 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°