Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Conferinţă regională pe tema sănătăţii şi securităţii în muncă

Publicat in Adevarul, marți 13 octombrie 2009 ·

Săptămâna europeană a sănătăţii şi securităţii în muncă a fost sărbătorită, astăzi, la Teatrul „Maria Filotti”. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a invitat colegi de breaslă din toată ţara, angajatori locali şi reprezentanţi ai Inspecţiei Muncii pentru discuţii cu privire la sănătatea şi securitatea la locul de muncă, dar şi despre evaluarea riscurilor la locul de muncă. Sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru zecile de persoane care au dat curs invitaţiei. Câţiva dintre cei prezenţi au susţinut prezentări în powerpoint, dar şi lucrări cu exemple concrete de evaluare a riscurilor în muncă.

„Trebuie să înţelegem că nu putem trăi într-o lume fără să nu ne luăm măsurile de siguranţă şi să credem că nu nouă ni se poate întâmpla ceva rău”, a fost îndemnul primarului Aurel Simionescu care a adăugat că este mai bine să previi o tragedie chiar dacă pentru a realiza acest lucru trebuie să depui efort sau să plăteşti o amendă acordată de inspectorii de la ITM.

„O sancţiune acordată la timp poate salva o viaţă. Astfel angajatorul şi angajaţii nu vor mai face compromisuri şi vor fi mai atenţi la locul de muncă pentru a evita o tragedie” , a punctat edilul şef.

Românii nu-şi cunosc drepturile

Aceasta este concluzia formulată de reprezentantul Inspecţiei Muncii, Ionuţ Barbu care a precizat că cele mai multe probleme apar din necunoaştere.

„Angajatul nu-şi cunoaşte drepturile şi nu face uz de drepturile sale. Noi încercăm să eliminăm aceste probleme pe viitor. De aceea încercăm să introducem în programa şcolară ore de securitate şi sănătate în muncă. Astfel de cursuri erau în urmă cu ceva ani în programele şcolare, dar au fost scoase. Acum încercăm să le reintroducem. Pentru moment avem în câteva şcoli, printre care şi cele brăilene, ore de această natură ţinute de profesori voluntari” , a subl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 32 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 57 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 24 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 28 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 59 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 44 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°