Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drum rapid, blocat de trenurile care încolonează şoferii la barieră

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

Pe centura de ocolire a Aradului, între Deva şi Nădlac, vor fi construite două pasaje. Rolul variantei ocolitoare, care ar trebui să scurteze drumul şoferilor, este afectat de trecerile la nivel cu calea ferată.

Şoseaua de ocolire a Aradului, care face legătura între drumul de la Deva spre Nădlac, este străbătută în două locuri de calea ferată. Cele două bariere pun de mai mulţi ani la grea încercare nervii şoferilor arădeni, dar şi a celor aflaţi în tranzit.

„Este un dezastru, mai ales după-amiaza când centura e mai aglomerată. Stăm şi câte o oră la coadă după ce trece vreun tren, mai ales că e o zonă foarte circulată”, s-a plâns Cristian Beleznai, şofer de taxi. Acesta povesteşte că se întâmplă să mai aibă câte o cursă de taxi spre zona Vladimirescu şi, din cauza barierei de pe centură, uneori coada de maşini formată ajunge până la intrarea în această comună.

Şi arădenii care fac naveta spre Horia, Şiria sau Ineu sunt îngroziţi de acest traseu. „Eu vin zilnic de la Horia şi e o nebunie. Pierd jumătate de oră la dus şi jumătate la întors din cauza trecerilor peste calea ferată, mai ales că intersecţia spre Horia e imediat după barieră”, a explicat şi Vasile Nicoroiu, un alt şofer arădean. Aceeaşi situaţie este şi la intersecţia centurii cu drumul spre Curtici, acolo unde se află cea de-a doua linie de cale ferată. Sute de arădeni care muncesc în zona industrială Curtici pierd mai mult timp la intrarea în Arad, decât timpul alocat drumului de la Curtici la Arad.

Rezolvare în doi ani

„Sunt după-amieze când din cauza barierei de la CET coada e de câţiva kilometri pe centură şi atunci să traversezi centura e o aventură”, se plânge şi Marian Codrea, un şofer care de mai mulţi ani face naveta la Curtici. Singura soluţie este construirea unor pasaje peste calea ferată, pentru care au fost începute proiecte.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 40 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°