Peste 300 de salariaţi din sistemul energetic au protestat luni după-amiază în faţa Prefecturii Mehedinţi de teama lipsei protecţiei sociale în caz de disponibilizări.
Peste 300 de angajaţi ai Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, ai Hidroserv Porţile de Fier, Poşta Română şi CEZ au participat luni la un miting în faţa Prefecturii Mehedinţi, nemulţumiţi de faptul că unor posibile disponibilizări nu vor primi plăţi compensatorii, prin OUG 29. Timp de două ore, oamenii au scandat împotriva Guvernului în faţa Prefecturii Mehedinţi, au fluierat şi au afişat pancarte cu textele: „PDL, USL diferenţa unde e”, „Dragi hoţi şi guvernanţi mincinoşi, la alegeri aţi promis locuri de muncă şi drept răsplată, fiindcă v-am votat, ne oferiţi disponibilizări”, „V-aţi asigurat pe voi, minţindu-ne pe noi!”, „USL, nu uita, va veni şi ziua ta!”, „Aţi promis, v-am votat, iar acum ne-aţi uitat”.
Potrivit preşedintelui Blocului Naţional Sindical Mehedinţi, Florin Rogobete, mitingul a fost organizat pentru a atrage atenţia Guvernului cu privire la faptul că în ciuda disponibilizărilor din industrie, alte locuri de muncă nu au fost înfiinţate, iar angajaţii din acest sector au fost scoşi de pe lista plăţilor compensatorii.
“Protestul se încearcă a se face în toată ţara şi la nivelul celorlalte oraşe, inclusiv în Bucureşti. Şi dacă e necesar, eventual în cascadă în următoarele săptămâni vom ieşi din nou în stradă pentru a căuta o soluţie privind protecţia socială a salariaţilor în caz de disponibilizare, datorită faptului că în toată industria românească se încearcă a se face disponibilizări, mai ales la unităţile cu capital majoritar de stat şi n-au fost create locuri de muncă în nicio zonă. Deci omul pleacă acasă şi nu găseşte loc de muncă. Pentru a face faţă situaţiei economice a ţării, normal, noi considerăm că trebuie să primească o protecţie socială ca pe parcursul