Pregăteau fraţii ceceni Tamerlan şi Djohar Tsarnaev noi atacuri? Poliţia din Boston, care anchetează exploziile de la maratonul, crede că DA, după ce a luat în calcul numărul mare de arme şi dispozitive explozive pe care le deţineau cei doi.
Suspectul care a fost prins în viaţă de forţele de ordine este în continuare în spital, cu răni grave. Djohar Tsarnaev are o rană la nivelul gâtului, provocată de glonţ. Nu este clar, deocamdată, când şi în ce împrejurări a fost rănit, dacă în cadrul uneia din cele două confruntări cu forţele de ordine sau dacă e o rană pe care şi-a provocat-o singur. O parte a presei americane anunţă că suspectul ar fi conştient şi ar răspunde în scris întrebărilor anchetatorilor. Aceştia din urmă încă nu i-au prezentat acuzaţiile, transmite RRA.
Surse din poliţie spun că suspecţii nu ar fi avut permise de port-armă şi că încă nu se ştie de unde şi le-au procurat. Având mai puţin de 21 de ani, Djohar nu ar fi avut cum să primească un astfel de permis în statul Massachussetts. O sursă federală a declarat pentru “New York Times” că dacă lui Djohar i-a fost acordată cetăţenia americană anul trecut, fratele său mai mare, Tamerlan, nu a primit un răspuns pozitiv, în urma unor verificări care au arătat că FBI l-a avut în vizor în 2011. Atunci Rusia a informat SUA că Tamerlan ar putea fi devenit un adept radical al islamului. În urma unui interviu cu Tamerlan, agenţii FBI nu au găsit nici un indiciu că acesta ar avea legături cu organizaţii teroriste.
“Avem motive să credem, bazându-ne pe probe, că ar fi urmat să atace şi pe alţi indivizi. Asta este ceea ce credem în acest moment”, a declarat şeful poliţiei din Boston, Ed Davis, într-un interviu acordat duminică televiziunii americane CBS.
Davis a precizat că fraţii Tsarnaev aveau numeroase dispozitive explozive artizanale, precum bombele utilizate în atentatul din timpul marat