Ludovic Orban a plecat duminica singur de la reuniunea liberala care i-a pecetluit mazilirea. Declaratiile de presa le-a facut pe trotuar, la numai cateva minute dupa conferinta de presa la care nu a fost invitat.

S-a indepartat cu capul plecat, dupa ce s-a predat fara lupta, constient ca in cazul unui eventual vot in Delegatia Permanenta ar fi pierdut. Pus sa aleaga intre demnitatea unei prabusiri pe campul de batalie si ingenuncherea tafnoasa, a ales-o pe a doua, pentru a pastra ce se mai poate, adica Ministerul Transporturilor.

Orban a incercat sa transforme mazilirea intr-un sacrificiu liber consimtit pe altarul partidului: "Este un pas mic inapoi pentru mine, dar un pas mare pentru unitatea partidului". Degeaba, tot o cadere fara glorie a fost.

A plecat umilit dupa ce Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca organizatia Bucuresti va fi condusa de un triumvirat interimar alcatuit, probabil, din el insusi, Eugen Nicolaescu si Marian Petrache.

Intrebat daca mai este loc pentru Ludovic Orban la conducerea liberalilor bucuresteni, Tariceanu a raspuns: "Nu putem pune tot partidul la conducerea PNL Bucuresti".

La ce s-o fi gandit inca cu adevarat Ludovic Orban atunci cand a plecat meditativ din Casa Dante unde liberalii s-au pus pe sarbatorit consensul regasit?

Si-o fi adus aminte ca premierul nu a participat la lansarea candidatilor liberali pentru Bucuresti, dand astfel un semnal clar de disociere de liderul de organizatiei ale carui rezultate le constesta acum.

Probabil ca Orban si-a amintit pe trotuatul din fata casei Dante cum era mereu primul la inaintare atunci cand trebuia aruncata o grenada catre Cotroceni sau Modrogan.

Si-a amintit, poate, toate razboaiele pe care le-a purtat la baioneta, de-a dreapta sau chiar in locul lui Calin Popescu Tariceanu, impotriva lui Traian