Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ecoaventură prin pădurile cărăşene

Publicat in Adevarul, luni 7 decembrie 2009 ·

Prin sporturi extreme, tinerii trag un semnal de alarmă asupra importanţei protejării mediului înconjurător. 30 de adolescenţi au luat parte la un curs în mijlocul pădurii, unde au învăţat cum să îi convingă pe cărăşeni că natura trebuie ocrotită.

„Am avut ideea să iniţiem un astfel de proiect, din cauză că, nici la 20 de ani de la Revoluţie, perioadă în care am avut ocazia să ne deschidem la minte, nu am învăţat nimic atunci când vine vorba despre protejarea mediului înconjurător”, a declarat Cătălin Gavrilă, preşedintele Asociaţiei Bike Attack Reşiţa. Proiectul „Ecoaventura” a debutat la finele lunii octombrie şi se derulează pe parcursul mai multor luni.

„Am stat aproape şapte zile într-o cabană din Munţii Aninei, unde am practicat sporturi extreme, am făcut drumeţii şi i-am învăţat pe cei 30 de tineri care au participat alături de noi în această tabără ce trebuie să facă, astfel încât, la rândul lor, să educe alţi tineri”, a adăugat reprezentantul Bike Attack. „Am participat pentru a doua oară la un astfel de curs. Sunt încântat de experienţă, iar acum mă simt pregătit ca şi eu, la rândul meu, să îi învăţ pe alţii acelaşi lucru”, spune Şerban Mateşoane, unul dintre participanţii la cursul din Munţii Aninei.

Rezultate bune, dar parţiale

„Din păcate, noi suntem doar 30, iar cei care distrug mediul sunt o majoritate, pe care nu o interesează că, de exemplu, un muc de ţigară aruncat pe jos se degradeaază în doi ani, potrivit ultimelor studii în domeniu”, a adăugat reşiţeanul de 18 ani.

S-au căţărat pe munţi

Perioada de şedere la Anina a tinerilor reşiţeni nu s-a limitat doar la cursuri. Pentru ca rezultatul să fie cel dorit, cei mai curajoşi tineri s-au căţărat pe stâncile din vecinătatea taberei. „Astfel de activităţi le dau încredere în propriile forţe. Participanţii la această acţiune au în jur de 18 ani, iar noi îi ajutăm

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 6 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°