Un tânăr care, la începutul lunii februarie, ar fi furat din două birouri din sediul Ministerului Agriculturii mai multe telefoane mobile şi laptopuri în valoare de peste 38.000 de lei a fost prins marţi de poliţiştii bucureşteni. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Surse apropiate anchetei au declarat că bunurile furate de acesta au fost recuperate şi returnate ministerului.
Un reprezentant al Ministerului Agriculturii a reclamat, în 11 februarie, că din două birouri aflate la etajul doi al clădirii au dispărut trei laptopuri, 12 telefoane mobile şi mai multe cartele de telefon, potrivit Poliţiei Capitalei.
În urma cercetării la faţa locului, judiciariştii au stabilit că s-a intrat în imobil prin forţarea grilajului unei ferestre de la parter, care, deşi era închisă, nu era încuiată, iar în acea zonă nu erau camere de supraveghere.
„Marţi, 12 martie a.c., poliţiştii bucureşteni, cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale a I.G.P.R., au reuşit identificarea şi prinderea unui tânăr de 25 de ani, din judeţul Giurgiu, suspectat de comiterea mai multor furturi dintr-o instituţie public“, s-a precizat în comunicatul Poliţiei Capitalei.
Potrivit unor surse din Poliţie, în perioada 4 - 7 februarie, suspectul, în vârstă de 25 de ani, a intrat pe o fereastră în Ministerul Agriculturii, unde, profitând de faptul că uşile nu erau încuiate, a furat bunuri din două birouri.