Desfăşurată între 21 februarie 1916 şi 19 decembrie 1916, bătălia de la Verdun, din primul război mondial, a fost numită şi „Abatorul”, deoarece numărul de morţi, răniţi şi dispăruţi în această bătălie a fost enorm, depăşind 700.000 de oameni. A fost cea mai lungă şi mai sângeroasă bătălie din primul război mondial, în această luptă fiind implicaţi două milioane de oameni.

Bătălia a început la 21 februarie 1916, atunci când germanii au lansat o ofensivă masivă împotriva localităţii Verdun, unul dintre cele mai importante puncte din linia de apărare franceză. Aşezarea în sine era vulnerabilă – înconjurată de ape şi, aparent, uşor de cucerit – era şi un important nod de cale ferată şi de drumuri rutiere, însă germanii au ales-o, mai ales, pentru forţa ei simbolică, deoarece Verdun era o localitate încărcată de mituri drage francezilor. Aici s-a semnat, în 843, celebrul „Pact de la Verdun”, moment în care Lothar I a lăsat Lorena fiului său, Lothar al II-lea. După moartea acestuia, Lorena a devenit subiect de dispută între conducătorii regatului franc de apus (Franţa de azi) şi regatul franc de răsărit (Viitoarea Germanie).

Planul de atac pentru scoaterea Franţei din război a fost făcut de către contele von Schlieffen, care plănuia un atac prin teritoriul Belgiei şi, eventual, prin cel al Olandei, cu un atac de învăluire asupra Parisului şi forţarea guvernului francez la capitulare. Planul părea să funcţioneze iniţial, trupele germane trecând prin Belgia cu o viteză apreciabilă. Însă, în noiembrie 1914, ofensiva germană a fost blocată de trupele aliate, la doar 40 km de Paris. Soldaţii Antantei au reuşit apoi să mai împingă armatele inamice câteva zeci de kilometri înapoi, fortificând linia frontului pe aceste coordonate. Războiul s-a transformat dintr-un război de manevre într-unul de poziţii. Fiecărei tabere îi era mai uşor să rezist