Tehnicianul divizionarei secunde UTA Arad trebuie să dea astăzi un răspuns oficialilor ”şepcilor roşii”
Fanii Universităţii Cluj au reacţionat dur cînd au auzit că Ionuţ Chirilă este antrenorul care l-ar putea înlocui pe Claudiu Niculescu pe banca tehnică a "studenţilor". Pentru a domoli atmosfera la echipă, conducerea "şepcilor roşii" s-a reorientat spre Adrian Falub (41 de ani), actualmente antrenor la UTA Arad, în liga secundă. "Este adevărat că unul dintre antrenorii cu care s-a vorbit este Adrian Falub. Sper ca mîine (n.r. azi) să avem un nou antrenor. Trebuie să-i mulţumesc lui Emil Ursu, care a înţeles situaţia şi pregăteşte cum poate el mai bine meciul cu Gloria Bistriţa, unul de 6 puncte", a precizat Aurelian Băbuţan, directorul sportiv al Universităţii.
Format de "U"
Adrian Falub a crescut ca fotbalist la "U" Cluj, unde şi-a început şi cariera de antrenor, în 2006. După numai un sezon ca tehnician, Falub a promovat cu "şepcile roşii" în prima ligă. "Mi-aş dori ca noul antrenor să fie din Cluj, fost jucător şi antrenor la «U». Mi-am dat seama că Universitatea e altceva. Suporterii iubesc necondiţionat clubul şi dacă noul antrenor ar fi unul care înţelege ce înseamnă «U», probabil ar fi linişte la echipă", a spus Băbuţan, care a intenţionat să părăsească clubul clujean după scandalurile din ultimele zile: "Au fost momente în care credeam că eu sînt problema. Am venit cu sufletul să-mi fac meseria, nu mă bat cu pumnul în piept că ţin cu «U» de mic, dar îmi respect meseria şi vreau să fac lucruri bune aici".
9 ani a petrecut Adrian Falub la "U" Cluj, 8 ca jucător şi unu ca antrenor
3 echipe a promovat tehnicianul de 41 de ani în Liga 1, pe "U" Cluj în 2007, pe Unirea Alba Iulia în 2009 şi pe FCM Tg. Mureş în 2010
Fanii au donat bani pentru juniori
Suporterii Universităţii Cluj au recur