In ce consta in fond drama lui Cioran? O existenta meschina, fara radacini. El e ca un spor pe care-l poarta vintul. Azi aici, miine acolo. O planta artificiala fara radacini in realitate. A te lepada de limba pe care ai mostenit-o in pintecele mamei tale, ce stupizenie! Tocmai cumparasem Tratatul de descompunere si asteptam tramvaiul in Tirgu Cucului, cind se apropie domnul Arnold, astrolog de profesie, si-mi spuse : Au terminat cu Eliade si au inceput ou Cioran! Or sa umple cu el librariile. Gem rafturile bibliotecilor de atita Cioran. Nu poti sa-ti cirpesti gaurile de la pantofi, dar te duci sa cumperi un Cioran. Cioraniada asta nationala e un fel de „Cintare a Romaniei", intoarsa pe dos! Cui foloseste toata isteria asta? Cine isi face cariera pe spatele lui Cioran? Noii filozofi! Nu le mai ajungi cu nasul la prajina! Pardon, invers, se corecta el. Profit de neatentia astrologului si ma urc in tramvai, asta ca sa nu ma intind la vorba. Zi de vara. Lume peste lume. Inghesuiala ca la iarmaroc. Abia reusesc sa cobor in Piata Unirii. Cumpar citeva ziare si vreau s-o pornesc spre casa, dau insa din nou nas in nas cu astrologul. Pare usor iritat. Nu-mi place Cioran, zice. E prea patetic. M-am saturat sa ascult aceasta simfonie neagra! As vrea sa vad si o raza de lumina in bezna cioraniana! Tac. Orice fraza mi se pare falsa. De un patetism ingrozitor. Te incarci de energie daca-l citesti pe Cioran. Nici intr-un caz nu-ti vine sa te sinucizi. Pai, daca sustii descompunerea, vreau sa te vad descompus. Dar Cioran, ce? Bauturica, bauturica. Caldurica, caldurica. Pipite, pipite... Glorie, glorie. Apartament la Paris. La mansarda, am completat. La mansarda, ma ironiza astrologul. Ca rindunicile, ca lastunii. Contempli acoperisurile si incepi sa ciripesti... Asa iti vine sa te tot descompui. Dar ce stie poetul despre perversiunile unui filozof? Filozofii si, in speta, moralisti