Sociologii susţin că recensământul va retrasa colegiile electorale, iar dacă numărul populaţiei a scăzut asta va însemna că vom avea mai puţini parlamentari în mandatul următor.
Sociologul Mircea Kivu spune că recensământul care a început astăzi va fi important atât pentru următoarele alegeri, cât şi pentru calculul ratei şomajului.
„În baza informaţiilor strânse, referendumul ne va arăta cum vor arăta următoarele alegeri, pentru că se vor redesena colegiile electorale. Dacă populaţia este mai mică decât ştim că este acum, atunci ac est lucru va duce la un număr mai mic de parlamentari”, a spus Mircea Kivu.
În plus, mai spun specialiştii, numărului de persoane care trăiesc în România îi va ajuta pe guvernanţi să calculeze rata reală a şomajului. „Acum, pentru că mulţi români sunt plecaţi în străinătate, nu calculăm în mod corect rata şomajului”, a spus sociologul.
Mircea Kivu susţine că recensământul va releva informaţii importante şi despre structura etnică. „S-ar putea să ne apropiem de o cifra reală a etnicilor romi pentru că şi ei sunt interesaţi să-şi declare etnia pentru anumite drepturi”, a spus Mircea Kivu.
Alfred Bulai susţine că recensământul va arăta câţi bani strânge statul la buget şi astfel se vor trasa noile politici publice. " Are o utilitate administrativă şi până la urmă e o necesitate", a spus Bulai.