Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aceeaşi piesă, alţi actori!

Publicat in Adevarul, marți 8 decembrie 2009 ·

Ian Richardson şi Clive Owen au jucat rolul lui Romeo, din “Romeo şi Julieta”, de William Shakespeare

De ieri: Ian Richardson

Încă din momentul în care Peter Hall îl angaja în 1960 la Royal Shakespeare Company, Ian Richardson avea deja eticheta pusă: actor shakespearean, interpret cu alură impresionantă, cu voce puternică şi melodioasă, destinat să joace doar roluri de prinţ şi rege. Cu excepţia rolului lui Jean-Paul Marat din "Marat/Sade", celebrul spectacol al lui Peter Brook din 1964, Richar-dson a jucat în foarte puţine spectacole bazate pe texte contemporane; s-a spus că ceea ce i-a blocat accesul spre teatrul contemporan au fost tocmai calităţile sale.

La vârsta de 40 de ani, după aproape patruzeci de roluri clasice, dornic să joace şi altceva în afară de Shakespeare, Richardson a hotărât să facă o schimbare. Şi-a încercat norocul în SUA, dar, spre surprinderea sa, a înţeles că toată experienţa lui de la Royal Shakespeare Company nu l-a ajutat mai deloc la castingurile de pe Broadway şi de la Hollywood. Odată întors în Anglia, a devenit unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de televiziune.

De azi: Clive Owen

După ce, în 1987, a absolvit Royal Academy of Dramatic Art, Clive Owen a debutat la Old Vic, iar primul său mare rol pe scena londoneză a fost Romeo, într-un spectacol în care Julieta era interpretată de Sarah Jane Fenton. În timpul repetiţiilor, Owen s-a îndrăgostit de Sarah Fenton şi, la scurt timp după spectacol, cei doi aveau să se căsătorească. Unul dintre marile succese teatrale ale actorului a fost rolul din "Closer", în 1997 (în 2004 avea să joace din nou în adaptarea cinematografică a piesei lui Patrick Marber); a urmat, în acelaşi an, rolul lui Max din filmul "Bent", în care l-a avut partener pe Ian McKellen. "Teatrul foloseşte alt tip de energii.

E ca şi cum ai merge la sală, e ca o reînviorare. E foarte sănătos.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°