Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victoria foamei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 iulie 2004 ·

"Cred ca ar trebui sa intram in greva inaintea fiecarui meci pentru ca vad ca ne merge bine", a spus Sorin Cartu, dupa ce formatia sa a invins cu scorul de 4-0 echipa Dinamo Tirana. Fotbalistii galateni sunt neplatiti de 4 luni, dar au "promisiuni ferme". Pana la inceperea sezonului 2004/2005, Otelul se va desparti de portarul Cernea, care fusese imprumutat de la Petrolul Ploiesti, iar atacantul Negru ar putea ajunge la FC Arges Cu doua zile inaintea partidei, presedintele clubului Otelul, Nicolae Boghici, le prezenta fotbalistilor acte care dovedeau ca in vistieria clubului au intrat aproximativ 750.000 de dolari si, cel mai tarziu vineri, toate restantele financiare catre echipa, in valoare de 200.000 de euro vor fi achitate. Incurajati de aceste dovezii, "otelarii" au intrat pe terenul de la Constanta hotarati sa demonstreze ca nu au intrat in greva degeaba si ca isi merita banii. Scorul final, 4-0 pentru elevii lui Cartu, trimite practic echipa in cel de-al doilea tur preliminar al Cupei UEFA. "Otelul a dovedit ca trateaza fiecare meci cu seriozitate, indiferent de problemele pe care le are. S-au mai vazut minuni in fotbal, dar cred ca acest rezultat ne asigura calificarea in turul urmator. Cred ca ar trebui sa intram in greva inaintea fiecarui meci pentru ca vad ca ne merge bine", a spus tehnicianul Sorin Cartu. Partida contra albanezilor de la Dinamo Tirana a fost una speciala pentru fundasul Stefan Nanu. Acesta a reusit sa marcheze primul sau gol intr-o cupa europeana, dupa care a perforat pentru a doua oara poarta adversarilor. "Ma bucur ca am reusit sa marchez primul meu gol in cupele europene. Ne-am facut treaba ca niste profesionisti, indiferent de problemele financiare pe care le-am avut. Cred ca cel mai important lucru a fost ca nu ne-am subestimat adversarul", a spus Nanu. Chiar daca a fost primul meci oficial disputat de o echipa romaneasca in sezonul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 39 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°