În fotbalul european se vorbește de diferențele uriașe dintre sumele de transferuri ale jucătorilor din Vest, față de cele ale jucătorilor din Est. Acest lucru este cât se poate de adevărat, numai că atunci când vorbim de Est, ar trebui să împărțim fotbalul pe categorii valorice și în această parte a Europei. Două dintre aceste categorii sunt Ucraina, un fotbal care vinde/cumpără pe sute de milioane și opusul ei, România, care vinde și cumpără pe milioane, ca să nu zicem sute de mii de Euro în multe dintre cazuri.
Un exemplu concludent în acest sens este seria de transferuri din ultimul sezon și din această vară. Dacă Sahtior Donetsk a vândut jucători pe 75 de milioane de Euro (Wilian, pe 35 de milioane la Anzhi Makhachkala și Fernandinho la Manchester City pentru 40 de milioane) și se pregătește să treacă de suta de milioane, un record în fotbalul ex-sovietic, prin vânzarea lui Henrikh Mkhitaryan, Steaua nici nu speră la mai mult de 10 milioane.
Cu alte cuvinte, avem următoarea hartă: pe de o parte Sahtior Donetsk, campioana Ucrainei, care își vinde trei dintre jucători cu peste 100 de milioane de Euro, iar pe de altă Steaua București, campioana României, care își vinde golgheterul cu puțin peste 2 milioane de Euro. Cu tot cu bonusuri, bani nedeclarați și alte îmbârligături, transferul golgheterului României tot nu ar trece de 4-5 milioane de Euro. Și chiar dacă am mai adăuga încă doi jucători pe lista de vânzări a Stelei, pentru a realiza o comparație corectă de 3 la 3, tot nu ne-am apropia măcar de suma unui singur jucător al campioanei Ucrainei. Și atunci, despre ce naiba tot vorbim noi aici ? Despre fotbal, despre performanță, despre suporteri, despre manageri, despre patroni ? Nu, nicidecum, vorbim de un cancer care năpădește acest fotbal de la an la an, un cancer care este purtat de oamenii ce-l conduc.
continuarea articolului AICI! @N
