Uitati de seceta catastrofala, de drama referendumului, de premiul Palme d’Or cucerit de un cineast roman – achizitionarea a 75% din Rompetrol de catre compania petroliera de stat a Kazahstanului constituie, indubitabil, stirea anului.
Daca motivele pentru care Rusia pofteste la respectivele zacaminte de gaz si petrol sunt cat se poate de limpezi, nu acelasi lucru se poate spune despre mobilul autoritarului lider kazah. Asadar, ce ar putea urmari Nursultan Nazarbaev? Tensiuni familiale, de genul celor existente intre acesta si ginerii sai, au fost nu o data predecesorii unei crize majore, transate in final cu ajutorul Moscovei si la solicitarea liderului determinat a se mentine la putere. In cazul unui astfel de deznodamant, o parte notabila a sectorului energetic din Romania ar putea lesne incapea pe mainile unui potentat mult mai redutabil decat veteranul Nazarbaev, destinele Rompetrolului urmand a fi stabilite ca atare la Moscova, si nu la Alma Ata.
In alta ordine de idei, care sa fie planurile de viitor ale lui Dinu Patriciu? Va prefera sa cumpere o insula in Caraibe si sa se dedice vietii cu parfum sibaritic? Putin probabil, dat fiind ca in lumina recentului verdict al Bancii Mondiale privind justitia romana problemele sale legale au toate sansele sa ajunga interpretate drept neintelegere, confuzie temporara datorata unor inadvertente etc. Perspectiva retragerii omului de afaceri deprins cu adrenalina inerenta incheierii unui deal pare la fel de probabila precum o hotarare a presedintelui Basescu de a deveni, la varsta pensionarii, capitan pe un vas cu aburi pe Mississippi. Cu miliardele sale, Patriciu poate face, de-acum, multe: poate investi in sectorul high-tech autohton; poate intra in politica – fie pentru a salva liberalii in ceasul al doisprezecelea, fie pentru a demonstra ca exista macar o tara postcomunista in care oligarhii reusesc sa de
