Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bac-ul de modă nouă, bucuria elevilor

Publicat in Adevarul, luni 15 februarie 2010 · ·

Fără prea mari emoţii, elevii de clasa a XII – a au început astăzi proba de competenţă lingvistică a bacalaureatului. Aproape 3.600 de elevi de clasa a XII-a din Satu Mare au intrat de astăzi în febra examenelor de bacalaureat.

În locul examenului oral la limba şi literatura română, elevii au susţinut proba de evaluare a competenţelor lingvistice. „Este mai bine aşa pentru noi. Trebuie să citim un text la prima vedere şi mai apoi să comentăm acel text. Important este că nu se pică la acest examen. În cel mai rău caz, primeşti gradul mediu în certificatul de competenţă“, spune Ionuţ Baidoc, elev al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“.

Examenul nu le-a provocat mari emoţii elevilor. „Sunt profesorii din şcoala noastră, îi cunoaştem, aşa că eu de exemplu nu am emoţii“, povesteşte Marian Octavia, elev al Colegiului Tehnic „Ion I.C. Brătianu“. Primii intraţi la evaluarea de competenţe au avut norocul de a primi spre lecturare şi comentare chiar articole de presă. „Am primit un articol din ziar, a trebuit să îl citesc în faţa comisiei şi să spun câteva cuvinte despre textul respectiv. Nu a fost foarte greu, bine că nu mi-a picat ceva text dintr-o operă literară. Cred că voi lua gradul avansat de competenţă“, spune Sebastian Aciu, elev la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“. Faptul că cel puţin unul dintre profesorii examinatori aparţine şcolii candidaţilor a detensionat atmosfera specifică unui examen. „Am avut emoţii, dar atmosfera a fost relaxată pentru că în comisii sunt şi profesorii noştri, aşa că a fost mai bine“, spune Alexandra Ardelean, elevă a Colegiului Naţional „Doamna Stanca“.

Fără bani pentru examinări

Dacă noul sistem de examinare le place elevilor, profesorii sunt nemulţumiţi şi acuză Ministerul Educaţiei că face economie „pe spinarea“ lor. „Anul trecut profesorii primeau câte doi lei pentru fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Taiwanul a detectat 26 de avioane ale aviației chineze în jurul insulei

Adevarul acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a transmis vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, notează AFP, scrie AGERPRES.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 10 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°