Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Când auzi cetăţeni români spunând că vor Transilvania sub un dictat nu poţi decât să te cutremuri, am fost şocat

Publicat in Mediafax, joi 15 august 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Oarba de Mureş, că poporul român nu a dat nici bani şi nici favoruri pentru Transilvania, ci a dat sânge şi a făcut din nou referire la afirmaţiile europarlamentarului Laszlo Tokes, spunând că l-au şocat şi cutremurat.

"Poate că unora care nu au citit istoria acestei ţări li se pare uşor să vorbească de Transilvania ca despre ceva ce poate fi schimbat sau întors în altă parte. Astăzi, aici, la Oarba de Mureş, ştim toţi că Transilvania a costat enorm poporul român şi poporul român nu a dat nici bani, nu a dat nici favoruri, ci a dat sânge pentru Transilvania. Este, cred, locul în care pe teritoriul României putem evalua cât de scumpă ne este Transilvania", a afirmat Băsescu.

El a susţinut un discurs la ceremonia de comemorare a soldaţilor români căzuţi la Oarba de Mureş în 1944 pentru eliberarea Ardealului de Nord.

Preşedintele a făcut referire la declaraţiile recente ale europarlamentarului Laszlo Tokes, fără a-l nominaliza, adăugând însă că l-au "şocat" deoarece îl considera pe acesta un simbol al Revoluţiei Române.

"Şi atunci când auzi cetăţeni români spunând că ar vrea Transilvania sub un dictat nu poţi decât să te cutremuri, să te întrebi ce fel de oameni, ce fel de cetăţeni români sunt. Pe mine m-a marcat această solicitare a unui purtător de cetăţenie română. M-a marcat pentru că l-am considerat un simbol al Revoluţiei Române. Din păcate, oameni care gândesc în felul acesta, că Transilvania ar putea face obiect de discuţii, de negocieri, nu fac decât să ne dezamăgească orice ar fi făcut în trecutul lor. Nu încetez în ultima vreme să evoc această întâmplare pentru că pentru mine, ca şef de stat, a fost un şoc", a spus Băsescu.

El a arătat că de aceea a făcut "o prioritate" din prezenţa la Oarba de Mureş.

"Fiecare cruce este o bucăţică din sufletul nostru, reprezintă sufletul

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 23 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 58 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°