Ispravnicii sunt adevăraţi despoţi în jurisdicţiile lor şi nu se tem că li se va cere socoteală. Vă sună familiar? Atitudinea autorităţii faţă de supuşi/cetăţeni este cam aceeaşi. Să nu ne amăgim crezând că marasmul administrativ al României de azi sau lipsa de consideraţie faţă de cetăţean îşi au rădăcinile doar în comunism. Sau - Doamne fereşte! - în tranziţia de după 1989. Că aceste perioade doar au dat ticăloşiei administrative noi elemente de rafinament, e adevărat. Tradiţia, însă, este veche.

În minunata carte ”Între Orient şi Occident - Ţările Române la începutul epocii moderne”, a istoricului Neagu Djuvara, sunt redate o mulţime de mărturii ale unor călători, în majoritate occidentali, care ne dau o imagine asupra moravurilor vremii. Iată cum descrie contele de Langeron, un francez ajuns general în armata imperiului rus, administraţia Ţării Româneşti la începutul secolului al XIX-lea: ”Nemăsurata lor imoralitate, ticăloşia – acesta este cuvântul potrivit – îndurerează şi umplu omenirea de silă. (...) Cuvintele ordine, cinste, onoare sunt adesea uitate în Ţara Românească. Aici, toate slujbele se cumpără, adică se plăteşte dreptul de a săvârşi orice crimă fără a fi pedepsit. (...) Prăzile, furturile, cruzimea slujbaşilor munteni nu sunt o taină pentru nimeni şi nici măcar ei nu caută să o acopere.(...) Ispravnicii sunt adevăraţi despoţi în jurisdicţiile lor şi nu se tem că li se va cere socoteală, căci aceasta nu se întâmplă niciodată, deoarece superiorii pot fi cumpăraţi. Iau fără ruşine, chiar fără să se ferească, de la fiecare ţăran, grânele, vitele, banii. Fiecare familie trebuie să plătească la Divan o dajdie oarecare; ispravnicul o face de două, de patru, de zece ori mai mare şi împarte suma cu membrii Divanului. Dacă ţăranul se încumetă să se opună sau să se plângă de asemenea jecmăneli, este întemniţat, ruinat, bătut şi schingiuit în aşa f