Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape patru suceveni pe zi, intoxicaţi cu ciuperci

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 18 iunie 2013 ·

Număr record de pacienţi intoxicaţi cu ciuperci culese din pădure la Spitalul Suceava, unde în ultimele trei zile 11 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce li s-a făcut rău, la câteva ore de la consum. Este vorba numai de cazurile care au ajuns la Urgenţe, întrucât alte două persoane care au mâncat ciuperci otrăvite au primit tratament la domiciliu, starea lor de sănătate nefiind atât de gravă. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat duminică seară, în jurul orei 21.00, când nu mai puţin de cinci membri ai unei familii au ajuns la Spitalul Suceava după ce au mâncat tocăniţă de hribi cu smântână, alte două persoane din aceeaşi familie fiind tratate de medici la domiciliu.

Astfel, au ajuns la Urgenţe după ce au consumat ciuperci otrăvite culese din pădure trei adulţi şi doi copii, în timp ce un adult şi un copil au rămas să urmeze acasă medicaţia specifică. În situaţia cea mai gravă se aflau o fetiţă de 11 ani, Gianina B., şi bunicul acesteia, Grigore B., de 62 de ani, ambii din Mălini. Minora se afla în comă în momentul în care a fost adusă la Spitalul Suceava, iar duminică noapte a fost transferată cu un elicopter SMURD la Iaşi. Ieri dimineaţă, în urma tratamentului administrat de medici, fetiţa îşi revenise din starea de comă. Bunicul minorei a fost internat la Spitalul Suceava, la Reanimare, iar medicii spun că evoluţia sa este bună.

Încrucişarea cu spori între ciupercile comestibile şi cele otrăvitoare ar fi provocat îmbolnăvirea celor şapte persoane, rude între ele

Duminică seară, în această unitate sanitară au mai fost internate alte două rude ale fetiţei de 11 ani, un unchi şi un verişor, Gheorghiţă C., de 46 de ani, din Mihoveni, respectiv Constantin S., de 17 ani, din Pâraie, care, de asemenea, şi-au revenit în urma tratamentului administrat de medici. Tatăl minorei în stare gravă, Gheorghe B., de 40 de ani, din Mălini

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°