Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mama şi fiul, împreună după gratii

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 15 august 2007 ·

Poliţiştii doljeni au prins luni un spărgător de locuinţe, după ce, duminică, au reţinut-o pe mama acestuia, care era urmărită întrucât se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea. Ion B., de 16 ani, s-a născut şi are domiciliul în Băileşti, însă, de ceva vreme, acesta a plecat de acasă, stabilindu-se în Craiova. Conform poliţiştilor doljeni, băiatul era un copil al străzii, care dormea prin gară şi scări de blocuri, iar în ultimul timp s-a „orientat“ spre spargerile de locuinţe. Mama sa, condamnată pentru furt calificat, stătea şi ea mai mult la Craiova, însă cei doi se vedeau destul de rar, din cauza „ocupaţiei“. Poliţiştii Secţiei 4 Craiova au reuşit să-i aducă din nou împreună pe cei doi, însă în spatele gratiilor. În urma cercetărilor poliţiştilor craioveni, poliţiştii de la transporturi l-au identificat luni Ion B., de 16 ani, din Băileşti, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat. Minorul profita de neglijenţa craiovenilorPoliţiştii doljeni au stabilit că minorul a intrat în patru locuinţe din Craiova, între 28 iulie şi 9 august, de unde a sustras diverse bunuri şi bani. Prima spargere a avut loc pe 27 iulie, când, profitând de faptul că proprietarii au lăsat o fereastră deschisă, minorul a pătruns într-un apartament din Craiova şi a sustras trei telefoane mobile în valoare totală de 450 de lei. În noaptea de 2 spre 3 august, prin aceeaşi metodă, Ion a pătruns într-o altă locuinţă din Craiova, de unde a sustras 3.400 de lei, iar pe 3 august a sustras dintr-un apartament situat la parterul unui bloc bijuterii din aur şi alte bunuri în valoare de 1.000 de lei. Pe 8 august, Ion a mai dat o spargere în Craiova, sustrăgând dintr-un apartament 900 de lei şi un telefon mobil. Poliţiştii spun că furturile au fost comise cu mare uşurinţă, de fiecare dată minorul speculând neglijenţa proprietarilor, care îşi lăsau ferest

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Netanyahu spune că nu va exista o încetare a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, sâmbătă, că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus, punând sub semnul întrebării o parte esenţială a unei propuneri de armistiţiu pe care preşedinte

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 11 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 59 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 42 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°