Multe sate din Hunedoara se mândresc că mai păstrează încă obiceiuri pascale din străbuni. Ele sunt însă derulate conform datinilor doar atunci când vreo televiziune se arată interesată să reînvie, pentru câteva minute cât durează reportajul, atmosfera şi mersul lucrurilor de acum 100 – 200 de ani. În realitate, obiceiurile sunt reduse la minimum faţă de cum arătau ele cu decenii în urmă, iar multe dintre ele sunt modificate. Sursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus SuciuSursa: Remus Suciu
1 /.
De “schimbare" nu a scăpat nici “strigarea peste sat". Gura satului se manifesta cel mai evident în Hunedoara şi nu numai, în Joia Mare. Era însă şi uşor mai indulgentă, îndulcind critica prin umorul inclus în strigăturile şi afirmaţiile făcute la adresa celor vizaţi, cel mai adesea flăcăii şi fetele aflate la vremea măritatului. Obiceiul poartă nume diferite, "Ali Molii" în Lunca Cernii, "Aoşul" la Râu de Mori sau "Moroniţa", la Brad.
Cum era pe vremuri
În seara de joi din săptămâna mare, tinerii se adunau pe culmea de lângă sat de unde îşi începeau dialogurile strigate tare ca să audă tot satul. Mai întâi erau trecute în revistă "cuplurile" gata de căsătorie. Se făcea astfel un fel de agendă a nunţilor anunţate pentru vara ce se apropia.
Apoi erau luate în "colimator" fetele care întârziau să-şi aleagă un soţ şi să se mărite. Nu scăpau însă nici feciorii care nu se grăbeau să-şi pună pirostriile.
"Strigările se făceau în grup, stabilindu-se astfel un dialog viu şi satiric, având ca subiect întâmplări din sat cu personaje, femei şi bărbaţi, care, în ultimul an, s-au abătut de la comportamentul etico-moral al satului. Erau batjocorite lenea, beţia, prostia, avariţia, înfumurarea, luxul dar şi relaţiile imorale în familie. După mai multe intervenţii pline de umor, feciorii dădeau drumul pe colină roţilor de foc, iar copi